O strâng tare în brațe și îi spun: "Ai încredere în mine, te voi proteja! Tot ce a fost rău, a trecut deja, iar acum eu sunt lângă tine să te protejez".
Îmi tremură în brațe și stiu că niște simple cuvinte nu ii pot alunga frica. Îi e frică de lume și totul în jurul ei capătă conturul unui pericol. Își ascunde temerile sub o încercare profundă de a iubi cerul, și pădurea, și soarele și uneori, când un val de putere o cuprinde, își dă voie să iubească și oamenii. Si nu iubește oricum. Iubește cu toata ființa ei. Deseori îmi arată, tăcută, cicatricile ce le poartă, lăsându-mă să deduc cât a rănit-o iubirea.
Mă simt neputincioasă, uneori, neștiind cum să-i alin toate gândurile și emoțiile care o încearcă. E doar o copilă!
Și apoi mai sunt și eu, cu temerile și ambițiile mele, de om mare. Sunt eu, rece și raținoală uneori, alteori atât de caldă și deschisă; uneori gata să trec orice obstacol ce-mi apare în cale, alteori temătoare și reticentă.
Și uneori, identitățile noastre îmbrățișate se contopesc, cu bune si cu rele, cu temeri, speranțe, vise, incertitudini și iubire. Ne cuprindem una pe alta și fiecare dintre noi se arată pe sine lumii, atunci când are nevoie să iasă la suprafață. Suntem două părți ale aceluiaș conținut, atat de asemănătoare și totuși atât de diferite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu