Încã o întrebare ucigãtoare cãtre cei condamnați la sãrãcia sufletului: cât aveți de gând sã mai continuați sã decãdeți? Cã eşti sãrac material, poate cã e vina circumstanțelor; cã eşti sãrac cu duhul, poate cã e vina destinului; dar dacã eşti sãrac sufleteşte, iartã-mi domnule tupeul de a te acuza, dar cred cã e vina ta! Când ai vãzut cã pierzi câte o bucãțicã din toatã frumusețea pe care o ai în tine, pentru orice cuvânt aruncat aiurea sã-ți loveascã sufletul, de ce nu ai întors spatele sã pleci? Ce anume ai aşteptat? Ai gândit cã e o întâmplare? Ai gândit cã nişte cuvinte nu pot sã te omoare? Te-ai crezut zmeu, aşa-i? Ai crezut cã eşti mai puternic decât orice sãgeatã. Dar iatã-te acum privind în gol şi întrebându-te ce poți sã faci sã te salvezi. Ce te faci acum când realizezi cã nu mai ştii sã zâmbeşti? Cã nu mai ştii ce-i bucuria? Te deznãdãjduieşti şi îți aştepți umil sentința, aşa-i? De ce cazi în genunchi aşteptând sã fii persecutat când ai putea pur şi simplu sã te ridici şi sã lupți? Ai mai arãtat cã ai curaj, nu? Atunci fii curajos din nou, dar de data asta, nu lupta alãturi de alții împotriva ta. De data asta luptã alãturi de tine împotriva a tot ce vrea sã te omoare. Ridicã-te din genunchi şi fã ceva sã ieşi din sãrãcia asta lucie în care trãieşti! Ridicã-ți capul sus şi fii demn! Zâmbeşte, iubeşte, bucurã-te de viața pe care o ai! Ãstea sunt armele tale, ãsta e scopul tãu! Scapã-te de condamnare!
